Transformari

Pe Andrei l-am cunoscut in 2013, la Cluj. Un barbat bine, lucra in domeniul IT, facea voluntariat - un om cu bun simt si o cultura generala vasta - portretul robot al unei persoane de succes. Cand discutia a mers catre mama lui naturala si mama lui, mi-am dat seama ca povestea e mai lunga.

Andrei nu a avut cea mai usoara viata si de la 4 ani a ajuns in grija organizatiei S.O.S. Satele Copiilor, intr-un judet al Transilvaniei. Impartea casa cu inca 7 copii care au avut un start dificil in viata si despre asistenta maternala care a avut grija de el vorbeste referindu-se la "mama". Acum are 29 de ani, este IT-is la Cluj si si-a cumparat un apartament in orasul natal, "pentru cand se va intoarce". Pentru el, ajutorul oferit de cei de la SOS Satele Copiilor a fost exact sprijinul necesar care l-a ajutat sa paseasca in viata fara frica. 

#Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate 1 euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe http://www.prajiturifarafrica.ro. Donatia va merge catre divizia Mama SOS, care ofera copiilor vulnerabili, ce au pierdut sprijinul familiei biologice, o a doua sansa de a creste alaturi de o familie iubitoare. Tu in viata ai avut momente in care ai facut ceva fara frica? Poate ai plecat intr-un oras nou sau ti-ai transformat pasiunea in meserie, sau ... ai pus poza cu cine, desi stiai ca a doua zi esti asteptat la antrenament... Orice ai facut, spune-ne tuturor, si ofera o sansa unor copii care au mare nevoie de ea. TU ii poti ajuta, prin cel mai mic exemplu al tau, sa ajunga cea mai buna versiune a lor. 

Daruind vei dobandi

Firma la care lucrez eu promoveaza ajutarea semenilor; astfel, o zi pe an este dedicata chiar voluntariatului : toti angajatii firmei care doresc sa isi doneze timpul unei cauze pot sa faca acest lucru. In 2011 proiectul nostru a fost construirea a doua colectoare solare pentru incalzirea apei menajere pentru SOS Satele Copiilor, locatia din Bucuresti. Mi s-a parut un proiect foarte frumos - si util : activez de 20 de ani in lumea ONG-urilor si putine sunt cazurile cand o organizatie cere munca - si nu bani. 

Tocmai pentru ca era un lucru atat de transparent si cu o finalizare rapida, am zis ca e nevoie de mai multe maini de lucru si l-am adus si pe tatal meu, inginer mecanic de profesie. A fost pentru prima oara in viata lui cand a facut "voluntariat - voluntariat" nu "voluntariat - fortat", ca inainte de '89. M-am bucurat sa il vad muncind cot la cot cu colegii mei si mi s-a parut incredibil ca in mai putin de 4 ore am terminat un proiect care a avut un impact pozitiv in vietile celor 100 de copii din "satul" bucurestean. 

Tin minte si acum ca am ajuns de dimineata, ni s-a explicat ce avem de facut si am purces fara frica la realizarea celor 2 colectoare solare. #Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate un euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe pagina http://www.prajiturifarafrica.ro. Donatia va merge catre divizia Mama SOS, care ofera copiilor vulnerabili, ce au pierdut sprijinul familiei biologice, o a doua sansa de a creste alaturi de o familie iubitoare. Mai jos - vei regasii in poza bucuria noastra la finalul zilei - si pentru tine e chiar mai usor decat a fost pentru noi sa ajuti - iti ia 5 minute sa scrii o intamplare in care ai actionat fara frica. Abia astept sa citesc povestile tale. Spor la scris!

P.S. pozele au fost luate de pe https://www.viitorplus.ro/articles/ViitorPlus-si-LOreal-Paris-au-construit-colectoare-solare-104

Prin lume, #farafrica

In mai multe postari v-am spus despre calatoriile mele prin lume : va spuneam de mancarea extraordinara, de peisajele care iti taie rasuflarea si de toate oamenii care se bucurau de lucrurile simple ale vietii. Ce nu v-am spus, e ca intr-o seara, cand unul din amicii nostri ne-a urcat in taxi si mergeam prin Colombo catre apartmentul in care stateam, mi-am dat seama ca eram foarte norocoasa ca nu sunt singura intr-o tara straina, la 7000 de km, a carei limba nu o cunosc - pentru ca nu eram singura si aveam prieteni in toate Districtele din Colombo care aveau grija de mine. 

Dar ma gandeam, Doooaaaamnee, daca o sa am o fetita ca mine? Asa, inconstienta, care pleaca in America cu harta, in Sri Lanka la niste oameni pe care i-a cunoscut 10 zile la conferinta, pleaca la facultate in Germania fara sa stie limba, cu 100 de kg de bagaje, fara sa stie unde o lasa autocarul. Pur si simplu eu m-am aruncat cu capul inainte in viata. Nu pot sa descriu ce incredere aveam in mine la orice varsta - si in cei din jur. Dar mai mult in mine. Este o povestioara: o vrabie sta linistita pe o creanga oricat de subreda ar fi ea - nu din cauza ca se bazeaza pe rezistenta copacului, ci pe capacitatea ei de a zbura. Asa eram si eu: stiam ca ma pregatisem bine inainte si speram ca totul va iesi bine. #Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate un euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe pagina http://www.prajiturifarafrica.ro.Nu trebuie sa mergi pana la capatul lumii pentru a ajuta cativa copii care au nevoie de tine : poti sa faci acest lucru confortabil, din fata laptopului tau. Succes!

Ziua in care am uitat sa mai fiu om...

Azi e in sfarsit soare si cald afara. Azi clientii mei au fost politicosi - dar perfizi. Azi iubitul meu s-a purtat frumos cu mine. Azi am primit vestea ca nu voi lua locul de munca pe care mi-l doream - si cu toate ca restul lucrurilor mi-au mers bine sau chiar foarte bine, acest lucru m-a terminat. Deja ma vedeam in acel birou, deja aveam planuri si stiam care sunt pasii - doar ca ... nici nu mai conteaza de ce nu l-am primit.

Partea cea mai trista pentru mine azi, e ceea ce a declansat in mine: am crezut ca voi fi bine, dar nu a fost asa. Am tipat la un curier. Omul nu mi-a gresit chiar asa de tare - a fost el putin mai cum nu trebuia sa fie, dar nu merita nimic din ce i-am zis eu gresit. Nu l-am trimis in origini dar in acel moment nici eu, nici mama mea, nici bunica mea nu am fost mandre de mine. La 10 minute dupa l-am sunat. I-am cerut scuze, ca nu e vina lui ca eu am o zi proasta si ca m-am descarcat pe el. A acceptat scuzele. Cand ne-am vazut am vrut sa ii dau un cadou. Nu a vrut sa accepte. A fost mai sus ca mine. Desi e "doar un livrator" mi-a dat clasa. Alex, imi cer scuze inca o data si iti multumesc

Evolutia principiilor sau prima cadere in tentatie

Eu nu beau. Nu imi place gustul alcoolului - chiar mi se parea ciudat ca sunt oameni care se aduna pentru a bea, ca toate evenimentele majore ale vietii sunt udate cu lichorile lui Bachus : cand se naste cineva - tatal da de baut. De Revelion se ciocneste o cupa de sampanie, la aniversari - un vin bun si mai exista zeci de alte ocazii. Cert e ca atunci cand sunt fericiti oamenii beau. Si nu am inteles de ce.
Si pe unde mergeam, tot primeam cate-o sticla de vin. Le puneam in camara culcate, ca auzisem eu ca e bine sa feresti bautura de lumina. Nu prea intelegeam de ce - dar daca era bine, ma conformam.

Acum vreo 2 ani, prietenul meu a venit in vizita si mi-a spus ca vrea sa imi gateasca si cand a deschis camara a fost mai mult decat surprins sa vada vreo 10 sticle de alcool la iubita lui care nu bea nici macar sprit. I-am spus ca poate sa serveasca linistit, eu oricum ma gandeam sa gatesc o friptura la un moment dat. S-a uitat pe toate si mi-a spus ca din partea lui le pot arunca, pentru ca vinurile mele erau pastilate - sau in cel mai bun caz, otet. Si, frumos, calm m-a luat barbatul meu si mi-a explicat ca eu am baut bauturile gresite toata viata mea. Ca daca as gusta un vin maturat in budane de stejar cativa ani buni - as simtii un buchet inegalabil. Mi-a explicat ca vinul nu e doar alb sau rosu. Nu se imparte in sec, dulce sau demi sec. Nu. Se imparte in vin ce ne aminteste de mirosul florilor de camp si sau a graului cosit, gust de zmeura ce aduce a mere uscate si stafide sau vanilie si piper si culoare... aici vorbim de aur lichid sau de tuse de caramiziu. Si atunci am realizat ca exista mai mult decat ceea ce stiam eu despre alcool - si in special despre vin. Ca acolo unde se pune multa munca si pasiune iese ceve deosebit - apreciat de cunoscatori.

Cunoscatori care sunt dispusi sa plateasca sume mari pentru a savura vinurile cele mai rafinate. Nu e de mirare ca in filme se prezentau foarte multe licitatii unde sticle de vin vechi de 20, 30, 100 de ani ajungeau la sume fabuloase. Usor usor si la noi a inceput sa prinda moda licitatiilor. Eu in special sunt atrasa de licitatiile caritabile. Am auzit de licitatii unde s-au strans 150.000 de euro pentru modernizarea unui spital de copii. Totusi, 6 sticle de Cabernet Sauvignon din 1992 s-au vandut la o licitatie caritabila pentru suma de 500.000$. Adica din 1 sticla se putea repara 1/2 de spital. cu cele 6 sticle se puteau moderniza 3 spitale. Avand aceste sume in minte, m-am decis sa cumpar 6 sticle de vin cu traditie de la Vincon. Voi lua cate un Cabernet Sauvignon din gama Comoara Pivnitei si unul din gama Oenoteca. Le voi lua pentru ca cei mai mari cunoscatori vor aprecia cu siguranta rafinamentul sau. Mi-as dori inca o Feteasca Alba si o Feteasca Regala pentru eleganta si echilibru si inca 2 ... ar fi surpriza. Le voi pastra pentru o licitatie caritabila din 2056. De ce atunci? Pentru ca voi implinii 70 de ani, varsta la care multi se pregatesc mental pentru ultima calatorie, eu vreau sa fac o fapta buna si voi dorii sa ajut o fundatie care se ocupa de ajutoararea copiilor.

Mi-ar placea sa impartim unul din acele vinuri secrete la un pahar de poveste. Cred ca doar un om rafinat va aprecia fiecare firicel de praf depus pe sticle, capacele de ceara cu sigiliu. Sunt sigura ca am avea povesti interesante - si poate vi le voi impartasii si voua. Poate le va cumpara pentru fiul sau pentru sotia sa de ziua ei - poate cine stie, sotia lui e nascuta in aceelasi an ca si unul dintre vinuri

Pana in 2056 mai este timp si mai sunt evenimente importante in vietile celor dragi la care voi participa cu drag si am sa le duc un vin in dar, ca sa pot linistita sa inchin un pahar in cinstea lor.

Despre scoli, manipulare si Pamantul Plat

....

Gaining live skills - sau cum te pregateste Airsoft pentru viata

Se spune ca desteptul invata din greselile altora, prostul nici din ale lui. Dar, de ce sa ne limitam doar la a invata din greseli? Adica sunt foarte multe experiente placute din care putem invata. Haideti sa va dau un exemplu

O experienta de viata din care putem sa invatam e jocul - mai bine zis jocul in echipa. Asa ca asta caut: cum zice cineva hai sa ne jucam, sunt acolo! Cel mai mult imi plac jocurile care imbina mobilitatea fizica cu agerimea mintii pentru ca uneori sala de forta e plictisitoare si uneori simti ca trebuie sa iti folosesti mintea si la altceva nu doar negocieri cu clientii.

In general sunt impotriva violentei - la modul in care daca trebuie sa cumpar un cadou unui copil, orice dar nu arme. Mi se pare foarte trist sa vezi oameni care se bat - mai ales sa vezi copii extaziati de ca se impusca? Bine, ei invie, dar ... Da: deci nu imi plac astfel de jocuri, nu le inteleg si nu le vad rostul. Totusi, cand Alin s-a dus la o partida de airsoft si a venit cu un kg mai putin si super vesel, am zis ca ar fi o ocazie unica de a, poate, intelege aceasta lume fabuloasa pentru baieteii de orice varsta :) .
Asa ca am ajuns la Airsoft intr-o sambata, pe la Cluj. Eu il stiam pe el si inca un prieten si urma sa mai cunoastem vreo 30 de oameni noi. M-am socat ca erau vreo 5 femei - si erau chiar bune, nu novice ca si mine. Ne-am impartit pe echipe, fiecare a ales cam ce va face si a inceput jocul. In caz ca nu ati jucat niciodata Airsoft aici sunt cateva reguli : sunt 2 echipe relativ egale ca numar de jucatori, fiecare are in dotare echipament de protectie si arm(e) + munitie, fiecare echipa are un steag si o baza  ce trebuiesc cucerite de echipa adversa. Daca esti impuscat trebuie sa mergi la baza ta unde stai un timp dupa care reinvii. Cum se stie daca ai fost impuscat? e un fel de cod de onoare - daca simti, zici mort si pleci spre casa. Hai - un punct bun pentru Airsoft - are potentialul de a face oameni onesti .


Si oamenii care erau pe-acolo erau chiar foarte interesanti - aveau chiar firma de evenimente - rapeau mirese profesionist, faceau cereri in casatorie cu mascati cu tot tacamul. Erau pasionati de replici cu care ne jucam, erau foarte grijuli cu cei noi. Am avut conversatii dragute. Ok - inca un punct pentru Airsoft - oamenii care se impusca sunt cu simtul umorului, normali poate chiar peste medie.


La primul joc am stat in baza, la al 2-lea mi-am facut curaj si am pornit in recunoastere. Am mers cu Alin si Alex care la prima runda s-au plimbat pe toate dealurile. A fost foarte util pentru ca am invatat de la ei cum sa fac recunoastere si mi-au mai dat si sfaturi de cum si unde sa ma pozitionez pentru a trage. Invatatura numarul 3 de la Airsoft - stai pe langa cei care stiu mai multe si invata de la ei.




Dupa 2 runde in care am prins curaj, in a 3-a am plecat singura. Am luat-o pe un drum mai lung si m-am intalnit cu o patrula inamica. Erau 4 contra mea. Si dupa un schimb de focuri, unul de-al lor "cade" si eu bombardata ma intorc la baza, dar, cei din spatele meu ii vad si ii nimicesc. Lectiile 4&5 : ai rabdare, cu fiecare pas vei face un progres - si efortul colectiv si rezultatul colectiv sunt mai importante decat supararile si infrangerile individuale.


Per total a fost o experienta placuta, pe care o voi mai repeta. Dar, cum ar arata lumea daca am avea un campionat de Airsoft in loc de razboaie interminabile? Adica tarile/ aliantele sa isi trimita anual echipele cele mai bune la un campionat si castigatoarea sa aibe aceleasi beneficii ca si cum ar fi castigat un razboi. Nu, nu vorbesc de Hunger Games pentru ca aici nimeni nu moare. Sunt doar niste bile de plastic care nu se trag in fata - si soldatii au un cod al onoarei si evitam suferinta milioanelor de oameni. Ar fi un joc perfect de Airsoft ... Si poate intr-o zi, chiar il vom avea.