Azi am fost in oras sa ma vad cu un om special care si-a gasit o femeie deosebita cu care se va insura ( lui nu i-am spus asta fata in fata, dar spera sa fie in cei 50% care traiesc fericiti pana la adanci batraneti).
Si am stat si am povestit, ca eu aveam o jumatate de zi libera,am si intarziat putin pentru ca nu mi-am gasit din prima loc la parcarea Primariei, si omul a facut misto de mine ca mai bine luam un Uber, si am baut ceai timp de 90 de minute, m-am plimbat pe centru si am vazut o sceneta de teatru in aer liber, soarele era pe cer si totul era asa de frumos, ca merita pus pe Instagram.
Stiam ca e posibil ca parcarea cu taxa sa nu acepte carduri, asa ca am mers si la bancomat sa scot cash pentru plata. Erau 5 oameni in fata mea, dar eu am calculat ca si asa voi ajunge sa platesc aproximativ cu 2 minute inainte sa-mi expire cea de-a doua ora de parcare. Am scos 100 de ron, pentru ca nu aveam 190 pe card, cat as fi vrut sa scot, si mi-am zis ca ma descurc si asa. Dimineata aveam 40 de ron la mine, dar trebuia sa ii dau iubitului meu, si, in loc sa ii dau doar 20 de ron cat imi ceruse, am zis ca ii dau 40 ca eu mai pot sa imi scot oricand.
Am traversat, am scos tichetul de parcare si m-am dus sa achit la automat. Intradevar nu accepta carduri, dar nici bancnote de 100 de ron cum aveam eu. Am inceput sa alerg prin toata parcarea cautand pe cineva care sa imi schimbe macar in 2 de 50 bancnota mea de 100. Mi-era asa de frica ca dupa 2 ore parcarea ma va costa 1 milion, nici n-aveti idee. Nu stiu de unde mi-a venit aceasta frica, dar eu alergam prin parcare ca disperata. La al 3-lea refuz m-am dus la bancomat sa mai scot 10 ron. Era coada dar am rugat-o cu fermitatea omului disperat pe domnisoara care urma : "lasa-ma te rog ca am mare nevoie". M-a lasat, dar am scos doar 10 ron; speram ca imi vor ajunge pentru 2 ore de parcare in Cluj.
Am alergat spre automatul de parcare si cand am introdus tichetul mi-a aratat 2 ore si 1 minut - 20 de ron. Am scos tichetul, m-am dus la masina si am inceput sa plang, de nervi. Toate detaliile acestea aparent inutile : ca am avut de dimineata bani si i-am dat pe toti fara ca acest lucru sa fie necesar, ca am vrut sa scot bani din bancomat dar nu am avut cati aveam nevoie, ca am vrut sa evit ceva si tot acolo s-a ajuns, mi-au intins nervii la maxim. Gresisem cu niste aproximari, si greseala se plateste scump. Sunt convinsa ca la un moment dat in viata un lucru similar vi s-a intamplat si voua. Si cum plangeam in masina in speranta ca ma voi calma la un moment dat, ... acel moment a venit cand mi-am spus, ok, asta e, nu imi convine deloc sa platesc 20 de ron pentru 2 ore si 1 minut de stat in parcare, dar daca asa au iesit lucrurile azi, asa au iesit. Toata ziua fusese frumoasa, nu avea rost sa mi-o stric chiar acum, cu o picatura de cerneala intr-un ocean de frumos.
M-am linistit si m-am oprit din plans. Oricum mi-am spus ca daca tot mai am de platit, macar sa ma mai plimb 40 de minute, dar acum m-am dus prima oara la bancomat, am stat a 3-a oara la coada si mi-am scos 10 ron, dupa care m-am plimbat putin prin Piata Muzeului.
Cand se apropia terminarea celei de-a 3 ora de parcare, m-am intors sa achit, resemnata cu gandul ca am facut ce s-a putut dintr-o situatie proasta, incercand sa ma consolez cu "bine ca totusi nu a fost 100 de ron". La automatul de parcare lucra un domn; il intreb: pot plati? Imi spune ca pot sa plec. "Si parcarea?" Azi e gratis, veni raspunsul lui. Nici nu stiti cat de fericita am fost cand mi-a spus ca cea mai mare frica a mea si regretul meu cel mai mare pe acea zi s-au spulberat. I-am multumit frumos si am plecat.
Ar fi frumos ca Universul sa ne dea o rasplata de fiecare data cand acceptam o greseala de-a noastra, dar, nu strica sa credem. Si chiar daca Universul nu ne rasplateste cu parcarea gratuita mereu, am putea sa acceptam ca unele lucruri le vom schimba doar dupa ce vom accepta cum se petrec ele momentan.
Voi ce parere aveti?
