Cine suntem noi?

Zilele acestea au fost Campionatele Europene de Gimnastica Artistica - gazduite de Cluj-Napoca. 4 medalii castigate de catre 3 sportivi la 3 probe. 2 de aur. Toata sala canta imnul Romaniei alaturi de Marian Dragulescu si de Catalina Ponor. Felicitari lor pentru munca depusa. E o mare realizare sa castigi un aur international la tine acasa. Poate ca acum a fost si momentul in care 

Totusi, situatia este nespus de trista. De ce? Pentru ca medaliile noastre de aur au fost castigate de doi "batrani". Nu, nu am nimic cu varsta lor, spun doar ca e de 2 ori mai mare decat a celorlalti concurenti. Marian face anul acesta 37 de ani si Catalina 30. Catalina e mare fata de celelalte gimnaste. E fantastic cat de mult si-au dorit sa castige: si s-a vazut. Totusi, din 2000 si pana acum chiar nu s-a mai nascut nici o viitoare stea a gimnasticii? Tin minte si acum si acum cum prin 1996-2004 Romania domina tot la gimnastica feminina. La masculin oare o sa fie tot Marian Dragulescu peste 30 de ani? Adica intra in pensie, si ce sa faca omul sa nu se plictiseasca, mai vine sa sara calul sau sa face niste tumbe la sol... Ce face el este fenomenal, dar noi restul, ce crestem? 

E bine sa fii bucuros cand ai campioni, dar e si normal. 

Viața buna

M-am gandit de foarte multe ori ce viata frumoasa am eu - si acesta este si unul dintre motivele pentru care m-am apucat de blogging : sa impartasesc tuturor momentele frumoase de care fiecare are nevoie pentru a continua.

Adica, ce e chiar asa de frumos in trairile mele?
Nimic, doar cum le vad eu. Glumesc. Am un iubit super romantic care imi face mereu cate un gest dragut, am o iubitoare si viata ma pune in diferite situatii placute.  Viata, sau eu.
De exemplu azi, am ales sa ma inscriu intr-o competitie pentru bloggeri. Ce e aia? Acolo e locul unde cei ca mine, pasionati de scris, pot sa isi exerseze talentul in diferite provocari. Va propun sa imi urmariti evolutia la probele din Primavara BlogAwards 2017 si eu va tin la curent cu premiile sau ma rog, orice mi se pare interesant si face viata buna.

Sa ne citim cu bine,
Di

Transformari

Pe Andrei l-am cunoscut in 2013, la Cluj. Un barbat bine, lucra in domeniul IT, facea voluntariat - un om cu bun simt si o cultura generala vasta - portretul robot al unei persoane de succes. Cand discutia a mers catre mama lui naturala si mama lui, mi-am dat seama ca povestea e mai lunga.

Andrei nu a avut cea mai usoara viata si de la 4 ani a ajuns in grija organizatiei S.O.S. Satele Copiilor, intr-un judet al Transilvaniei. Impartea casa cu inca 7 copii care au avut un start dificil in viata si despre asistenta maternala care a avut grija de el vorbeste referindu-se la "mama". Acum are 29 de ani, este IT-is la Cluj si si-a cumparat un apartament in orasul natal, "pentru cand se va intoarce". Pentru el, ajutorul oferit de cei de la SOS Satele Copiilor a fost exact sprijinul necesar care l-a ajutat sa paseasca in viata fara frica. 

#Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate 1 euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe http://www.prajiturifarafrica.ro. Donatia va merge catre divizia Mama SOS, care ofera copiilor vulnerabili, ce au pierdut sprijinul familiei biologice, o a doua sansa de a creste alaturi de o familie iubitoare. Tu in viata ai avut momente in care ai facut ceva fara frica? Poate ai plecat intr-un oras nou sau ti-ai transformat pasiunea in meserie, sau ... ai pus poza cu cine, desi stiai ca a doua zi esti asteptat la antrenament... Orice ai facut, spune-ne tuturor, si ofera o sansa unor copii care au mare nevoie de ea. TU ii poti ajuta, prin cel mai mic exemplu al tau, sa ajunga cea mai buna versiune a lor. 

Daruind vei dobandi

Firma la care lucrez eu promoveaza ajutarea semenilor; astfel, o zi pe an este dedicata chiar voluntariatului : toti angajatii firmei care doresc sa isi doneze timpul unei cauze pot sa faca acest lucru. In 2011 proiectul nostru a fost construirea a doua colectoare solare pentru incalzirea apei menajere pentru SOS Satele Copiilor, locatia din Bucuresti. Mi s-a parut un proiect foarte frumos - si util : activez de 20 de ani in lumea ONG-urilor si putine sunt cazurile cand o organizatie cere munca - si nu bani. 

Tocmai pentru ca era un lucru atat de transparent si cu o finalizare rapida, am zis ca e nevoie de mai multe maini de lucru si l-am adus si pe tatal meu, inginer mecanic de profesie. A fost pentru prima oara in viata lui cand a facut "voluntariat - voluntariat" nu "voluntariat - fortat", ca inainte de '89. M-am bucurat sa il vad muncind cot la cot cu colegii mei si mi s-a parut incredibil ca in mai putin de 4 ore am terminat un proiect care a avut un impact pozitiv in vietile celor 100 de copii din "satul" bucurestean. 

Tin minte si acum ca am ajuns de dimineata, ni s-a explicat ce avem de facut si am purces fara frica la realizarea celor 2 colectoare solare. #Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate un euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe pagina http://www.prajiturifarafrica.ro. Donatia va merge catre divizia Mama SOS, care ofera copiilor vulnerabili, ce au pierdut sprijinul familiei biologice, o a doua sansa de a creste alaturi de o familie iubitoare. Mai jos - vei regasii in poza bucuria noastra la finalul zilei - si pentru tine e chiar mai usor decat a fost pentru noi sa ajuti - iti ia 5 minute sa scrii o intamplare in care ai actionat fara frica. Abia astept sa citesc povestile tale. Spor la scris!

P.S. pozele au fost luate de pe https://www.viitorplus.ro/articles/ViitorPlus-si-LOreal-Paris-au-construit-colectoare-solare-104

Prin lume, #farafrica

In mai multe postari v-am spus despre calatoriile mele prin lume : va spuneam de mancarea extraordinara, de peisajele care iti taie rasuflarea si de toate oamenii care se bucurau de lucrurile simple ale vietii. Ce nu v-am spus, e ca intr-o seara, cand unul din amicii nostri ne-a urcat in taxi si mergeam prin Colombo catre apartmentul in care stateam, mi-am dat seama ca eram foarte norocoasa ca nu sunt singura intr-o tara straina, la 7000 de km, a carei limba nu o cunosc - pentru ca nu eram singura si aveam prieteni in toate Districtele din Colombo care aveau grija de mine. 

Dar ma gandeam, Doooaaaamnee, daca o sa am o fetita ca mine? Asa, inconstienta, care pleaca in America cu harta, in Sri Lanka la niste oameni pe care i-a cunoscut 10 zile la conferinta, pleaca la facultate in Germania fara sa stie limba, cu 100 de kg de bagaje, fara sa stie unde o lasa autocarul. Pur si simplu eu m-am aruncat cu capul inainte in viata. Nu pot sa descriu ce incredere aveam in mine la orice varsta - si in cei din jur. Dar mai mult in mine. Este o povestioara: o vrabie sta linistita pe o creanga oricat de subreda ar fi ea - nu din cauza ca se bazeaza pe rezistenta copacului, ci pe capacitatea ei de a zbura. Asa eram si eu: stiam ca ma pregatisem bine inainte si speram ca totul va iesi bine. #Farafrica e si motto-ul noii campanii de la Dr. Oetker, care doneaza cate un euro catre SOS Satele Copiilor pentru fiecare poveste inscrisa pe pagina http://www.prajiturifarafrica.ro.Nu trebuie sa mergi pana la capatul lumii pentru a ajuta cativa copii care au nevoie de tine : poti sa faci acest lucru confortabil, din fata laptopului tau. Succes!

Ziua in care am uitat sa mai fiu om...

Azi e in sfarsit soare si cald afara. Azi clientii mei au fost politicosi - dar perfizi. Azi iubitul meu s-a purtat frumos cu mine. Azi am primit vestea ca nu voi lua locul de munca pe care mi-l doream - si cu toate ca restul lucrurilor mi-au mers bine sau chiar foarte bine, acest lucru m-a terminat. Deja ma vedeam in acel birou, deja aveam planuri si stiam care sunt pasii - doar ca ... nici nu mai conteaza de ce nu l-am primit.

Partea cea mai trista pentru mine azi, e ceea ce a declansat in mine: am crezut ca voi fi bine, dar nu a fost asa. Am tipat la un curier. Omul nu mi-a gresit chiar asa de tare - a fost el putin mai cum nu trebuia sa fie, dar nu merita nimic din ce i-am zis eu gresit. Nu l-am trimis in origini dar in acel moment nici eu, nici mama mea, nici bunica mea nu am fost mandre de mine. La 10 minute dupa l-am sunat. I-am cerut scuze, ca nu e vina lui ca eu am o zi proasta si ca m-am descarcat pe el. A acceptat scuzele. Cand ne-am vazut am vrut sa ii dau un cadou. Nu a vrut sa accepte. A fost mai sus ca mine. Desi e "doar un livrator" mi-a dat clasa. Alex, imi cer scuze inca o data si iti multumesc