Friday, October 5, 2018

Divide et Impera - sau cum serbeaza romanii Centenarul

Oricum incepem, pare ca Dragnea a castigat deja.

Prietenii mei care au plecat din Teleorman de mai bine de 10 ani imi spun ca acolo e un loc fara de speranta. Speranta luata de Dragnea si ai lui.
Se pare ca patura lui e mare. Momentan, se pare ca e cat Romania. Tocmai cand lucrurile mergeau prost pentru el, Puf - magie, a scos un referendum la inaintare si ne-a divizat iar.
Nu stiu daca el are un strateg politic sau el este atat de inteligent incat sa foloseasca principiile filozofilor trecuti. Inca nu mi-l imaginez pe Dragnea stand intr-un fotoliu cu o patura si un ceai, si citind Machiavelli, Sun Tzu si altii ca ei.

Divide et Impera : Filip al 2-lea al Macedoniei, Caesar, Napoleon Bonaparte. Parca Liviu Dragnea nu face parte din acest grup select  - dar se foloseste de aceelasi principiu. Eram aproape toti uniti in fata abuzurilor comise de el si de cei care ii respecta ordinele - cand, iata-ne din nou dezbinati.

Anul centenarului era un prilej de a ne reuni. Suntem mai dezbinati ca niciodata din cauza... dragostei? Dragostea - acel sentiment minunant care iti da viata si parca ai putea sa muti si muntii, a ajuns marul discordiei. Dragostea, dragii mei, este un drept al tuturor.
Oare de ce sa fie oameni ingraditi de la asa ceva?

Dragnea si Prietenii - nu puteti voi fura cat putem noi iubi!

Dragii mei romani, crestini, atei, lgbt - va intreb : ce se va intampla in 8 octombrie daca Referendumul este valid si va fi DA?
Dar daca este valid si va fi NU?
Daca vor fi cazuri mari de frauda ( 100.000 - 1.000.000 ? ) si referendumul va iesi asa cum vrei? ( DA sau NU?)

Noi cum vom mai trai ca oamenii?

Va rog pe fiecare sa va dati singuri raspunsul - si sunt convinsa ca in sufletul vostru se ascunde bunatate si iubire, atat de multa - incat oricat ar fura ei, noi vom avea mai multa. Dragnea si Prietenii - nu puteti voi fura cat putem noi iubi!


De Referendum trebuie sa stam acasa?!

Poate partea cea mai trista pe care a produs-o acest Referendum, este hm... iriosirea milioanelor de vieti jertfite in razboaie pentru ca noi sa ne putem exprima LIBER opinia.

Va rog frumos sa va ganditi cum ar fi fost sa mergem TOTI la vot, si peste 70% din noi sa voteze Negativ. Sa voteze pentru o familie liber consimtita intre oameni care se iubesc si doresc sa aibe un viitor impreuna?


Am blamat partidele politice care au ales  strategia #Boicot, pentru ca era varianta cea mai usoara : oricum prezenta la urne este, statistic vorbind, mica, asa ca sunt mari sanse ca acest Referendum sa nu se valideze. Atunci, ele, partidele, vor putea spune : am castigat, ne-am facut auziti - insinuand ca ei au mobilizat oamenii sa stea acasa. Azi am auzit o dezbatere, in care #Boicot, era inteles altfel : era un raspuns al populatiei la o alta intrebare, care nu a fost adresata : credeti ca iubirea trebuie votata? Si, ceea ce pare o parte foarte mare a populatiei, spune ca nu - iubirea este ceva dat, si trebuie doar ajutata, nu incurcata.

Orice crezi tu : DA, NU, # Boicot - eu o sa fiu acolo pentru a ma asigura ca toate vocile sunt auzite.

Eu cred ca 43 de milioane de euro puteau fi cheltuite mult mai bine : spitale, gradinite si scoli salubrizate, taxa la Agentia Spatiala Europeana, 1500 de firme noi ajutate cu 25-30.000 de euro care ar fi creat 4500 de locuri de munca, si 4500 de romani nu ar mai fi plecat la munca in afara.

Sunt convinsa ca pentru 3.000.000 de romani aceasta definitie a casatoriei este o mare problema. Asta inseamna ca 1 din 6 alegatori s-a mobilizat pentru a se demara acest Referendum. Poate ar trebui sa invatam de la ei cum sa ne facem vocea auzita: vrem spitale? Strangem 3.000.000 de semnaturi!
Vrem scoli la standarde europene? 4.000.000 de semnaturi! Vrem Educatie calitativa? 5.000.000 de semnaturi.

Daca vreti sa mergeti si sa votati Nu! sau daca vreti sa #Boicot - ati, faceti-o linistiti. Eu voi fi acolo sa numar. Totusi, sa nu ii urati pe cei care vor merge sa spuna Da. Luati exemplu de la ei pe partea de motivare si organizare si discutati despre principiul ca "Iubirea nu se voteaza" .

Daca vrei sa mergi la Referendum, mergi

Dragii mei,

stiu ca sunteti multi cu frica de Dumnezeu pe-aici. Daca voi ati vazut in inimile voastre, ca in 6 si 7 octombrie trebuie sa mergeti sa exercitati un vot valid pentru casatoria stricta intre barbat si femeie, mergeti.

Daca credeti din toata inima voastra ca acesta este lucrul care trebuie sa se intample, faceti-l. Eu va respect opinia, chiar daca nu o impartasesc.

Eu voi fi acolo pentru a numara voturile si a ma asigura ca dreptatea se face, ca la carte.

Totusi, daca crezi ca este bine sa fie clar casatoria recunoscuta in statul democratic roman doar intre femeie si barbat, crezi ca e bine ca cineva sa indemne la ura impotriva semenului sau? Daca tu crezi ca un om care respecta aceleasi legi lumesti ca si tine, care plateste aceleasi taxe, care este amendat la fel ca tine - nu are dreptul de a avea o casa cu un om pe care il iubeste, doar pentru ca ei 2 au aceelasi sex, atunci du-te si voteaza la referendum.


Stramosii nostri si-au dat viata pentru ca noi sa ne putem exprima liber parerile. Strabunicul meu a luptat in Primul Razboi Mondial - era cu Biblia in mana stanga, si cu mitraliera in mana dreapta .Nu a ucis pe nimeni. S-a intors nevatamat acasa. Cred ca astazi mi-ar spune ca e trist sa vada tara pe care el a iubit-o in asemenea impas. Ca oamenii au uitat ce este important si cat de grava e ura si ce monstrii poate scoate la iveala. Ca Biblia este o carte a pacii si crestinismul este religia iubirii: de Dumnezeu si de semeni. Nu religia care ii judeca si condamna pe cei care doar isi exprima o preferinta.

Stra-strabunicul meu din cealalta parte, a murit pe front in a 2-a zi de razboi. In urma lui a ramas o tanara vaduva si strabunicul meu de doar 1 an. Toti mi-ar spune azi cat de mare este suferinta pe care o lasa lipsa iubirii. Toti mi-ar spune azi ca aceasta ura nu construieste, ci doar distruge.

Toti mi-ar spune azi ca daca pot sa ajut un om sa se simta demn pe acest Pamant - sa il ajut. Daca eu vreau sa ma casatoresc cu un barbat si sa am copiii, sa fac acest lucru. Daca eu nu vreau sa ma casatoresc, sau nu vreau/ nu pot sa am copiii - sa fac acest lucru. Daca eu as iubii o femeie, si as vrea sa imi petrec restul vietii cu ea, sa fac acest lucru. Si sa ii las si pe ceilalti sa faca la fel.

Daca tu vrei sa mergi la Referendum, mergi si voteaza ce iti spune inima. Te rog inainte sa stai putin cu ea si sa o asculti : ce iti spune? Au mai existat legi statale imorale : legea care legifera sclavia, legea care dadea o putere mai mare barbatului comparativ cu femeia - si noi cetatenii ne-am ascultat constiinta - si le-am modificat.
Eu as vota nu la acest Referendum - pentru ca in general nu este bine sa spunem noi, cu cine are voie semenul nostru sa isi doreasca sa convietuiasca in parteneriat civil. In general iubirea nu se voteaza, ea se impartaseste. Eu as incerca sa facem un dialog social mai acut : de ce este o problema faptul ca 2 adulti se casatoresc, chiar daca au aceelasi sex?

Dar daca tu vrei sa mergi la Referendum, pentru ca acest lucru te deranjeaza, si il crezi fundamental gresit, te rog frumos sa mergi! Dar sa nu mergi din ura pentru semenii tai, sau din frica de orice!
Frica " copiii nostri vor fi adoptati de homosexuali"  este o frica falsa din punctul meu de vedere.
1) nu toti oamenii isi doresc copii - sunt cupluri care, desi heterosexuale, nu vor copiii. De ce toate cupluri LGBT ar dori?
2) procesul de adoptie este unul lung : stiu ca, si in cazul bebelusilor, se organizeaza 12 intalniri intre parinte si copil, insotiti de un lucrator social, pentru a vedea cum se face integrarea copiiilor in familie. Daca presupusul cuplu homosexual nu ar fi o potrivire buna pentru copil, adoptia nu s-ar intampla. Dar daca ar fi o potrivire buna, si micutul ar stii ca apartine cuiva? Ca sunt 2 adulti care il iubesc si care vor avea grija de el, si el se poate dezvolta normal? Daca asta s-ar intampla cu cei 57.000 de copii orfani de azi?  Parerea mea este ca ar fi un lucru bun. ( si, din ce am citit, momentan orice cetatean roman poate incepe procesul de adoptie).

Daca copilul tau va dori sa afle mai multe despre razboaie, saracie, inselaciune, violenta cum vei proceda?
Daca copilul tau va dori sa stie mai multe despre soare, cer, stele, flori - cum vei proceda?

Repet, daca tu vrei sa mergi la Referendum pentru ca asa iti dicteaza inima si constiinta - du-te . Este dreptul tau.


Eu imi doresc ca tu sa ai o viata implinita : sa fii sanatos, sa fii iubit de cine iubesti, sa aveti copii sanatosi ( daca doriti o familie) si imi doresc ca oricine se naste pe acest Pamant binecuvantat, sa poata sa aibe aceeasi sansa, indiferent de cine iubeste.
Daca vrei sa mergi la Referendum, mergi. Te rog doar dupa, cand vei intalni un om cu o orientare sexuala diferita de a ta, sa incerci sa il cunosti. Si te rog, sa te gandesti daca copilul tau te va intreba "Tata/Mama, de ce vrei ca vecinii nostri sa fie nefericiti? " ce ii vei raspunde. Multumesc


Cu Sufletu-n rai si cu ...

Dragii mei,

Eu am crescut cu Biblia si Ortodoxia in casa, deoarece in familia mea extinsa sunt multi preoti.
Eu am crescut langa Biserica Romano-Catolica deoarece grupul meu de Cercetasi era sub tutela unor preoti misionari.
Am fost la Olimpiade de Religie Ortodoxa, am fost la Intalniri ale tinerilor ortodocsi. Am prieteni preoti, calugari, profesori de religie.
Toti aveau o parere despre ce e bine sa facem in viata ca sa ne mantuim sufletul dupa moarte. Nici unul nu a incercat sa imi forteze vreo parere despre comunitate LGBT. De ce? Pentru ca Dumnezeu spune in Biblie “ Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Mt.VII,1) reprezintă unul dintre cele mai populare postulate biblice care își dovedește veridicitatea în orice moment, pentru orice popor şi în toate ocaziile.( nu am spus-o eu - ca e valabil oricand si mereu, ci chiar https://www.crestinortodox.ro/editoriale/nu-judeca-sa-fii-judecat-149292.html)


Cei care va ganditi la homosexuali ca amenintarea cea mai cumplita din lumea aceasta, haide-ti sa vorbim putin despre Sodoma si Gomora, despre Biblie etc.

Am recitit pasajele din Biblie unde se mentioneaza distrugerea acestor 2 localitati, si ceea ce am gasit eu ca pacat scris este faptul ca locuitorii de acolo cautau "trup strain". Atat. Nu trup de aceelasi sex. Pe langa acest lucru, Dumnezeu promite ca va salva localitatile daca va gasi 10 drepti. ( Si, daca au fost mai putini, a trimis un inger pentru a-I duce in siguranta).  

"Şi apropiindu-se Avraam, a zis: „Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?” Zis-a Domnul: „De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela.” Şi răspunzând Avraam, a zis: „Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! Poate că lipsesc cinci din cincizeci de drepţi; poate să fie numai patruzeci şi cinci; pentru lipsa a cinci pierde-vei, oare, toată cetatea?„ Zis-a Domnul: „Nu o voi pierde de voi găsi acolo patruzeci şi cinci de drepţi”(Facere 18, 17-28).
Și dialogul continuă până când Domnul făgăduieşte să cruţe cetăţile de va găsi acolo doar zece drepţi.” ( https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/
mantuirea-sodoma-gomora-rugaciunea-sfintilor) 

“ Biblia […]  nu promovează prejudecățile, infracțiunile motivate de ură sau alt gen de maltratare a homosexualilor (Dacă este posibil, atât cât depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii! Romani 12:18   )” sursa: https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102016128


Cum ar fi ca noi, sa ne vedem paiul/ parul/ barna din ochiul nostru si nu orice ar avea vecinul? Dumnezeu ne cere sa fim smeriti.
Aici este textul celor 9 fericiri si o interpretare a lor. Eu le vad ca fiind mesaje pasnice – care ne promit o viata vesnica fericita. Frati crestini, de ce va lasati prinsi in valul de ura si frica eliberat de fortele malefice?

FERICIRILE
Domnul nostru Iisus Hristos S-a suit in munte si ii invata pe ucenicii Sai zicand:
"FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR."
Cei saraci cu duhul sunt aceia care se considera pe sine foarte mici in comparatie cu maretia lui Dumnezeu, si care tanjesc sa se inalte la Dumnezeu si in imparatia Lui.
"FERICITI CEI CE PLANG, CA ACEIA SE VOR MANGAIA."
Cei care plang in lumea aceasta trecatoare se aseamana Fiului lui Dumnezeu, care niciodata nu a zambit, dar foarte adesea a plans, din pricina neintelegerii, a pacatelor si patimilor omenesti.
"FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL."
Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul.
"FERICITI CEI CE FLAMANZESC SI INSETEAZA DE DREPTATE, CA ACEIA SE VOR SATURA."
Cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate sunt oamenii care nu pot rabda nedreptatea din lume. Ei vor vedea biruinta lui Hristos Cel inviat, care va invinge toate puterile raului si inimile lor vor fi pline de multumire si bucurie. Ei vor vedea si biruinta Bisericii prigonite si se vor bucura.
"FERICITI CEI MILOSTIVI, CA ACEIA SE VOR MILUI."
Dupa cum ne purtam cu fiii lui Dumnezeu, tot astfel se va purta si Dumnezeu cu noi. Mila pentru mila. Dar multa milostivire dumnezeiasca este cu mult mai mare decat milostivirea oamenilor. "Acestia vor primi insutit" le-a spus Domnul celor milostivi. Milostivirea este o virtute indoita: personala si sociala. Suntem milostivi si fata de noi insine, atunci cand nu uitam de sufletul nostru si mantuirea lui. Egoismul, razbunarea si cruzimea sunt vrajmasii milostivirii.
"FERICITI CEI CURATI CU INIMA, CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU."
Inima omului este ochiul curat de trebuinta pentru a privi pe cele duhovnicesti, in primul rand pe Dumnezeu. Prin indelunga lucrare si prin harul lui Dumnezeu inima se poate curati de toate necuratirile pacatului, dupa cum ne dau marturie Vietile sfintilor. Gandurile si dorintele rele intineaza si orbesc inima.
"FERICITI FACATORII DE PACE, CA ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA."
Hristos este numit imparatul pacii. El a daruit pacea Sa ucenicilor Sai. Fiecare poate da ceea ce are. Daca avem in inimile noastre pace, putem sa o daruim si celorlalti. Pacea mintii, a inimii si a vointei - intreita pace in unitate - aceasta este adevarata pace dumnezeiasca a sufletului. Sufletul necumpatat nu poate avea pace.
"FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR."
Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: "Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!" (I Petru III, 17).
"FERICITI VETI FI VOI CAND VA VOR OCARI SI VA VOR PRIGONI SI VOR ZICE
TOT CUVANTUL RAU IMPOTRIVA VOASTRA, MINTIND PENTRU MINE."
Aici Hristos vorbeste despre patimirea pentru El a celor ce-L urmau. Ei vor fi batjocoriti, defaimati si chinuiti. Dar ei trebuie sa rabde toate cu credinta neclintita si nadejde in El, caci va veni ca Cel din urma Biruitor si Drept Judecator. El va desparti atunci pentru vesnicie dreptii de pacatosi.
CONCLUZIE
"BUCURATI-VA SI VA VESELITI, CA PLATA VOASTRA MULTA ESTE IN CERURI!"
Bucurati-va in lacrimi, bucurati-va in patimire, bucurati-va in moarte, caci cei mai buni din neamul omenesc, care au strabatut aceasta cale spinoasa ca si voi, va asteapta acum in lumea cealalta, unde domneste Hristos, si unde nu este durere, nici intristare, nici suferinta, ci viata si bucurie vesnica.
Interpretarea este luata de pe https://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/catehismul-bisericii-ortodoxe/fericirile-79770.html



EMPATIA
Dragii mei, cei care considerati comunitate LGBT o amenintare, va rog frumos sa va ganditi cum este sa fii membru in aceasta comunitate? Cel mai probabil, si persoanele homosexuale s-au nascut intr-o familie heterosexuala, si, la un moment dat, au simtit ca sufletul lor pereche se regaseste intr-un corp de aceelasi sex cu al lor, si ca fericirea lor s-a sfarsit, pentru ca toti: familia, prietenii, oamenii care ii inconjoara : sunt impotriva acestor relatii. Ca vor fi nevoiti si isi infraneze sentimentele pure si dorintele! Cum v-ati simti voi, sa stiti ca nu aveti voie sa iubiti pe cine doriti? Ca mai rau, nici nu puteti sa simpatizati pe cineva, pentru ca toata lumea va fi impotriva voastra? Eu ma consider o femeie puternica, dar simt ca ar fi o povara grea de dus: sa ma judece toata lumea pentru ca iubesc pe cineva.
Am cunoscut barbati care au stiut de la bun inceput ca sunt homosexuali si nu au incercat sa reprime acest instinct. Am cunoscut barbati care nu stiau ce iubesc, si au avut iubite si sotii si mi-au spus ca nu le-au gasit un defect anume, dar nu le puteau face fericite, si le-au redat libertatea; am cunoscut o femeie deosebita, putin mai timida, dar foarte desteapta. 10 ani mi-am spus: ce pacat ca nu are si ea copiii ei, si un sot care sa o iubeasca – pana cand am vazut-o cu o alta femeie, si radia de fericire.

Va rog frumos: citind fericirile, si vazand ca trebuie sa fim milostivi, blanzi, facatori de pace – haideti sa si urmam aceste indemnuri. Ganditi-va ca acesti oameni traiesc deja in iad din cauza semenilor lor care ii jignesc si ii arata mereu cu degetul. Eu nu vreau sa provoc nefericire nimanui, ci doar fericire. Asa ca as vrea ca toti locuitorii acestui Pamant sa poata iubi pe cine vor, si daca persoana aceea ii iubeste la randul ei, si ei decid ca isi vor petrece toata viata impreuna, sa li se permita.