Am inceput postul asta de ceva timp si am zis ca a venit momentul sa il termint, pentru ca in curand cineva il va citi :)
De multe ori m-am gandit - si inca ma gandesc: de ce ne este dat sa suferim? Mai este intrebarea si de ce suntem lasati sa ii facem pe altii sa sufere, dar aia, poate in alt post.
Uneori.. mi-as dori ca fiecare dintre noi sa fie singurul om de pe Pamant. Si sa nu sufere. De fapt - sa fie singurul om, pentru ca atunci n-ar mai suferi. Dar nu sa traiasca singur, izolat - sa existe un singur om. Nu! - fiecare sa traiasca intr-o lume paralela, doar a lui, in care exista alti oameni, pe care sa-i numeasca parinti, prieteni, iubire. Sa aibe aceeasi realitate: nasterea, copilaria, adolescenta, maturitatea si moartea. Singura diferenta e ca omul "real", posesorul acelei realitati nu sufera. Nu ar suferi - doar s-ar bucura de frumusete - si ar invata sa aprecieze fericirea comparativ cu nefericirea celorlati " imaginari" .
Nu prea inteleg eu cum de e posibila atata suferinta. Ma gandesc la razboaie - Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial - cu teribilul Auschwitz, ma gandesc de ce ar vrea cineva sa faca rau unui egal?
As vrea ca nimeni sa nu sufere - si toata suferinta sa fie inchipuirea imaginatiei noastre - ca sa putem aprecia bucuria, fara ca un altul sa sufere.
Momentan nu e posibil. Cred ca niciodata o lume reala pentru fiecare individ nu va exista. Poate dogma crestina zice ca suferim ca sa ne rascumparam pacatele. Si ateii ce zic? Suferim din prostie? Survival of the fittest? Suferim pentru ca trebuie - ca omul e atat de inchis incat nu poate sa aprecieze ceva fara sa vada constant opusul?
Eu sper ca nu - ca odata cu anii ne desteptam si invatam din greselile trecutului si nu ne saturam de bine.
Voi, ce credeti?
De multe ori m-am gandit - si inca ma gandesc: de ce ne este dat sa suferim? Mai este intrebarea si de ce suntem lasati sa ii facem pe altii sa sufere, dar aia, poate in alt post.
Uneori.. mi-as dori ca fiecare dintre noi sa fie singurul om de pe Pamant. Si sa nu sufere. De fapt - sa fie singurul om, pentru ca atunci n-ar mai suferi. Dar nu sa traiasca singur, izolat - sa existe un singur om. Nu! - fiecare sa traiasca intr-o lume paralela, doar a lui, in care exista alti oameni, pe care sa-i numeasca parinti, prieteni, iubire. Sa aibe aceeasi realitate: nasterea, copilaria, adolescenta, maturitatea si moartea. Singura diferenta e ca omul "real", posesorul acelei realitati nu sufera. Nu ar suferi - doar s-ar bucura de frumusete - si ar invata sa aprecieze fericirea comparativ cu nefericirea celorlati " imaginari" .
Nu prea inteleg eu cum de e posibila atata suferinta. Ma gandesc la razboaie - Primul Razboi Mondial, Al Doilea Razboi Mondial - cu teribilul Auschwitz, ma gandesc de ce ar vrea cineva sa faca rau unui egal?
As vrea ca nimeni sa nu sufere - si toata suferinta sa fie inchipuirea imaginatiei noastre - ca sa putem aprecia bucuria, fara ca un altul sa sufere.
Momentan nu e posibil. Cred ca niciodata o lume reala pentru fiecare individ nu va exista. Poate dogma crestina zice ca suferim ca sa ne rascumparam pacatele. Si ateii ce zic? Suferim din prostie? Survival of the fittest? Suferim pentru ca trebuie - ca omul e atat de inchis incat nu poate sa aprecieze ceva fara sa vada constant opusul?
Eu sper ca nu - ca odata cu anii ne desteptam si invatam din greselile trecutului si nu ne saturam de bine.
Voi, ce credeti?
No comments:
Post a Comment